9 strategii neconvenţionale pentru schimbarea carierei

Schimbarea carierei – iată un subiect asociat mai mereu cu zbucium, haos, nelinişte. Herminia Ibarra, autoarea cărţii „Identitatea profesională”, demontează imaginea neclară pentru o astfel de tranziţie și propune, aşadar, un set de 9 strategii neconvenţionale pentru schimbarea carierei.

Gândul unei tranziţii în carieră este o adevărată provocare pentru mulţi dintre noi. Oricât de simplu ar părea, dorinţa de schimbare devine un amestec de nelinişte, teamă şi, de ce nu, entuziasm. Cea mai pertinentă dintre întrebări este „Oare procedez corect?” şi apare inevitabil pe buzele celor care fac primul pas în direcţia schimbării.

Pentru a veni în sprijinul tuturor celor care se confruntă cu o astfel de dilemă, Herminia Ibarra, autoarea cărţii „Identitatea profesională”, aduce în atenţie 9 strategii neconvenţionale de schimbare a carierei. Herminia Ibarra este o profesoară de comportament organizaţional la INSEAD, o şcoală internaţională de administrare a afacerilor aflată în Franţa. Să vedem ce strategii propune ea pentru schimbarea carierei.

Strategia #1: Acţiune urmată de reflecţie, nu invers

Herminia Ibarra a studiat modul în care oameni din toate categoriile profesionale îşi schimbă cariera şi, astfel, a ajuns la o concluzie ce contrazice înţelepciunea convenţională. Mai exact, drumul către o nouă meserie îl începem prin experimentare de activităţi diverse şi nu prin reflecţie, respectiv analiză şi planificare.

Strategia #2: Cochetarea cu identităţile

Autoarea susţine că o altă definiţie a identităţii profesionale este asociată cu numeroase euri pe care le găsim nu numai în trecut, ci şi în prezent şi viitor. În tranziţia în carieră, eurile posibile ne ajută să descoperim modele pentru ceea ce dorim să devenim în viitor şi ne ajută la a evalua progresul făcut spre acele idealuri. Cu cât sunt mai vii aceste identităţi în viaţa noastră, suntem mai motivaţi să ne schimbăm.

Strategia #3: Trăirea de contradicţii

Tranziţia în carieră este o călătorie oscilantă între vechiul loc de muncă şi noile începuturi profesionale. Această perioadă este cunoscută sub numele de „zonă neutră”, spaţiu psihologic de tipul „nici aici, nici acolo”. Se măsoară în luni, chiar ani până se încheie cu succes. În tot acest timp se instalează nerăbdarea, confuzia, teama şi tot felul de sentimente asemănătoare, ce fac loc contradicţiilor.

Pentru a depăşi cu bine acest punct, autoarea propune o metodă simplă ce urmăreşte folosirea informaţiilor din două surse: instinctul (sau reacţiile noastre emoţionale) şi oamenii din jurul nostru (sau reacţiile lor la încercările şi eforturile noastre).

Barometrul intern se măsoară prin întrebări de tipul: „Mă văd eu făcând asta?”, „Simt că e bine?” Barometrul extern este bazat pe reacţiile celor din jur care devin astfel indicatori de verificare pentru corectitudinea acţiunilor noastre de schimbare.

Strategia #4: Realizarea schimbării profunde, cu paşi mici

Nevoia de a găsi alternative profesionale devine un motiv suficient de serios când ne lovim de nemulţumiri. Fie că este vorba de o procedură standard a unei cariere prea strict definită, sau o muncă nesinceră şi nestimulatoare, sau o poltică corporatistă paralizantă, fie chiar şi lipsa de timp pentru viaţa în afara serviciului. Toate aceste aspecte ne fac să ne dorim o schimbare importantă în carieră.

Herminia Ibarra propune o strategie minuţioasă, bazată pe paşi mici, mai degrabă decât o modificare majoră, imediată. Exerciţiile cu mici succese în direcţia pe care ne-o alegem, reuşeşc să ne construiască capacitatea de schimbare. Este nevoie de timp să învăţăm să trecem de la mentalitatea obişnuită despre cine suntem şi ce aşteaptă alţii de la noi, la etapa în care descoperim ce şi cum vrem să fim cu adevărat.

Astfel, evităm o schimbare superficială şi ne definim una profundă şi în perspectivă.

Strategia #5: Experimentarea de roluri noi

Acţionăm, pentru o vreme, din perspectivele proiectelor colaterale şi a sarcinilor temporare, fără obligaţii. Urmărim în acest timp, cu seriozitate, care sunt valorile şi preferinţele de durată care ne diferenţiază şi ne aduc un plus de unicitate. Iată o formă potrivită de a experimenta noi roluri profesionale.

Se poate observa că practica elaborării de experimente este compusă din două părţi. Prima ne spune să alegem una sau două activităţi cu care să începem demersul de explorare a unei posibile cariere. Cea de-a doua implică verificarea şi evaluarea rezultatelor obţinute în urma acestei practici.

Herminia Ibarra ne atenţionează că tendinţele emoţionale și „busola instinctului” ghidează comportamentul uman în faza de evaluare, cu mult înainte de a se instala cunoaşterea raţională, conştientă.

Adică, dacă simţim instinctiv că o anume activitate practicată o scurtă perioadă de timp ni se potriveşte, să dăm crezare, chiar dacă procesul raţional solid vine ulterior. Capitolul raţional este când înţelegem contextul, datele, definim opţiunile, facem un plan de acţiune etc.

Strategia #6: Găsirea persoanelor ce întruchipează un model profesional probabil

Se recomandă să căutăm un model profesional adaptat domeniului pe care-l vizăm şi, astfel, să aflăm ce înseamnă să lucrăm în acel rol. Totodată, să insistăm să ne integrăm şi în alt cerc social decât cel familiar, comun. Astfel, ne mărim şansele să găsim persoane ce întruchipează tiparul meseriei spre care ne orientăm şi avem o siguranţă psihologică dată de noile relaţii construite. Ne putem continua drumul spre o carieră nouă încurajaţi şi de reuşita celorlalţi în poziţii similare cu idealul nostru.

Strategia #7: Evitarea aşteptării unui catalizator

Se știe că tranziţiile majore în carieră durează între trei şi cinci ani. În interiorul confuziei pe care o trăim, facem greşeala să aşteptăm un eveniment revelator care să clarifice totul şi să transforme toţi paşii şovăitori într-o poveste cu sens. Trebuie să profităm de această perioadă şi să folosim orice element ca mecanism declanşator în această direcţie de schimbare.

Găsim un înţeles a ceea ce se întâmplă azi, reinterpretăm evenimentele din trecut şi rescriem, în diferite moduri convingătoare, povestea noastră profesională. Nu există aşteptarea unui catalizator, noi suntem cei ce insuflăm experienţelor o semnificaţie specială.

Strategia #8: Detașarea pentru o perioadă

În demersul schimbării intervine şi blocajul. Sentimentul că nu mai înţelegem nimic înseamnă un moment potrivit pentru a ne detaşa de conflict şi a reflecta. O mică pauză de o săptămână – o excursie, spre exemplu, ne poate ajuta să depăşim obstacolul.

Strategia #9: Atenția asupra momentelor cheie

Adesea, în ritmul modificării profesionale, apar ferestre de oportunitate sub forma unor oferte de colaborare. Herminia Ibarra ne spune să dăm atenţie acestor momente cheie. Fie suntem capabili să utilizăm acea experienţă pentru încă o treaptă în definirea noului rol profesional, fie vechea rutină are de câştigat aducându-ne iarăşi la stadiul de unde am plecat.

Un citat din carte spune esenţa acestei strategii: „Există două tipuri de oameni. Unii fac mereu salturi. Alţii niciodată – se aşază repede şi rămân blocaţi.”

….

Tranziţia în carieră rămâne o chestiune necesară uneori. Vrem să trecem cu bine prin această experienţă şi, de aceea, cele 9 strategii neconvenţionale de schimbare propuse de Herminia Ibarra în cartea „Identitatea profesională”, reprezintă un sprijin real pentru toți cei care doresc să treacă cu bine prin aceste schimbări și mai departe, să performeze în noile activități pe care și le propun.

Cartea „Identitatea profesională” de Herminia Ibarra se poate găsi aici.

Împarte pe social media

Sorina Chirilă

Sorina este o ieşeancă cu pasiune pentru informatică şi pentru diversitate. A absolvit Facultatea de Informatică, activează în domeniul IT şi scrie cu plăcere pe blogul său personal.

Comentarii. Intră în dezbatere

Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.