Manifest contra advertisingului fără plan

În advertising, la fel ca în viața reală, sunt două categorii de oameni: cei care fac lucrurile după ureche și cei care fac lucrurile după un plan. În articolul de față discutăm despre cea de-a doua categorie și de ce e imperativ să facem totul ca la carte.

Să luăm un exemplu – domnul Cutărescu dorește să își construiască o casă nouă. Și, ca orice om cu capul pe umeri, nu începe să toarne fundația așa cum crede el, ci mai întâi discută cu un arhitect, găsește o echipă și un manager de șantier, după care începe lucrările conform schiței și planurilor create.

La fel și în advertising, întâi se definește planul, iar mai apoi se construiește pe baza lui. Altfel, se riscă o construcție fără baze solide, care la primul vânt economic să se prăbușească.

75% planificare, 25% execuție

Zicala „Măsoară de zece ori și taie o singură dată” este valabilă cu atât mai mult în cazul celor care lucrează în advertising, branding sau marketing. Pentru că rolul acestor oameni nu este să execute ce spune clientul, ci să găsească răspunsuri la problemele acestuia, să formuleze strategii pe măsură, iar în ultimă fază să le implementeze cu succes. Așadar, ceea ce vedem de cele mai multe ori ca material finit sau palpabil al unui om de marketing este sau ar trebui să fie „vârful aisbergului”.

Manifest contra advertisingului fara plan

Creativitate vs. Plan

Cu riscul de a supăra câteva persoane din industrie, spunem clar și răspicat că planul bate creativitatea. Căci oricât de creativ sau inovator ar fi pliantul, spotul sau website-ul creat, dacă nu este gândit ca o componentă esențială dintr-o strategie complexă, dacă nu răspunde la câteva „de ce-uri” și nu are un ROI, în final, pe nimeni nu interesează că a scos wow-uri din partea oamenilor sau că a câștigat vreun premiu prestigios.

Poți măsura doar când planifici

Este un lucru pe cât de simplu, pe atât de important. Atunci când analizezi, planifici și execuți, poți evalua și măsura. Însă dacă acțiunile se întâmplă fiindcă „așa zice art directorul”, nu ajută pe nimeni. Din punct de vedere al business-ului, dacă procesele de marketing sau advertising nu pot fi cuantificate exact, înseamnă că cineva a omis să treacă printr-unul dintre pașii de mai sus. Egal cu zero.

Design știe oricine, strategie…

Aici apare distanțarea dintre agențiile/oamenii care lucrează doar cu strategii, planuri și proceduri sau cei care bâjbâie și câteodată le mai și reușește. Căci, până la urmă, nu e greu să faci un site sau să postezi pe Facebook, ci să faci asta în urma unor raționamente și alegeri pertinente, care de cele mai multe ori necesită un bagaj enorm de informație în spate. Și care nu se vede în cele mai multe cazuri decât în prețul serviciilor. Păi da, scump nu e să creezi o broșură, scump e să gândești dacă ai sau nu într-adevăr nevoie de ea.

Iar cei care vor înțelege acest lucru, fie ei oameni de business ori oameni din domeniul creativ, vor înceta să mai investească timp, bani și energie într-o muncă făcută fără cap și fără coadă.

 

Împarte pe social media

Dalibor Vasiljevic

Este fondator și brand strategist la Rainfall, speaker și antreprenor. Cu o experiență de 13 ani în domeniu, Dalibor dezvoltă împreună cu echipa Rainfall mixuri complexe de PR, marketing, branding și digital, pentru a soluționa problemele clienților și pentru a dezvolta business-urile acestora.

Comentarii. Intră în dezbatere

Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.