Gáspár György este psihoterapeut, speaker și autor. Co-fondator al platformei www.paginadepsihologie.ro, el este considerat unul dintre cei mai influenți psihoterapeuți relaționali din România.
De asemenea, el coordonează Asociația Multiculturală de Psihologie și Psihoterapie în cadrul căreia organizează programe de formare pentru viitori psihoterapeuți și promovează sănătatea relațională sub toate formele ei. Am discutat cu el despre o temă fierbinte – sindromul burnout și cum îl putem preveni.
Tema ”sindromului burnout” devine încetul cu încetul un simptom de masă care afectează angajații din întreaga lume. Ce este mai exact: o boală bine definită sau doar o serie de simptome?
Este o reacție a organismului uman față de stresul cronic și care are de-a face cu îngroparea în muncă și cu o implicare excesivă în responsabilitățile profesionale sau personale. Specialiștii în sănătatea minții umane și în psihologia stării de bine au evitat să încadreze sindromul de epuizare psihologică și emoțională într-o categorie a tulburărilor mintale, deoarece simptomatologia acestuia se regăsește în nenumărate probleme ale vieții de zi cu zi.
Mai exact, vorbim despre un fenomen extrem de serios și de extins la nivel internațional. Probabil că alături de perfecționism, burnout-ul reprezintă „boala socială” a secolului XXI.
Cum poate fi diagnosticată ”epuizarea” și cum o deosebim de depresie?
Epuizarea este rezultatul unor convingeri conform cărora niciodată munca noastră nu este suficient de bună sau că responsabilitățile domestice nu sunt suficient de bine îndeplinite, că mereu se poate mai bine și prin urmare trebuie să tragem din greu și să nu ne bucurăm sub nicio formă de ceea ce facem. Pentru că nu merită, deoarece nu ne-am făcut treaba suficient de bine.
Sau, dacă vom îndrăzni să ne și bucurăm de ceea ce facem, riscăm să părem prea indulgenți cu noi înșine și să pară că nu luăm viața în serios. Astfel, încetul cu încetul, zi după zi, oră după oră – frica și tristețea ajung să pună stăpânire asupra noastră, îngrijorările cu privire la viitor și ruminațiile despre trecut sunt principalele activități ale minții noastre și în mai puțin de câteva luni putem să ne trezim cu titlul de posesor al unei depresii clinice.
Astfel, am putea spune că epuizarea duce la depresie, dar dacă vrem să trasăm o graniță clară din punct de vedere clinic, atunci criteriul de diferențiere este următorul – depresia are un spectru mai larg de manifestare, în timp de burnout-ul este mai degrabă corelat cu profesia și sarcinile administrative.
Cine este vinovat: angajatorul sau dorința angajatului de satisfacție profesională?
Pare o întrebare simplă, dar răspunsul este mai complex decât simpla acuzare a angajatorului sau a angajatului. Asta și deoarece trăim într-o cultură a neîndestulării și din păcate perfecționismul multă vreme a fost confundat cu excelența sau reușita în viață.
Însă, este esențial să ne reamintim constant că suntem oameni și nu roboți, că nu putem avea randament maxim zi de zi, că suntem sisteme vii – ceea ce înseamnă că avem mecanisme biologice, psihologice, emoționale și relaționale care se schimbă continuu. Dacă ne uităm cu atenție și curiozitate la nivel global, vom observa că tot mai mulți experți în leadership vorbesc despre reumanizarea muncii și a contextelor profesionale.
Din fericire, gloria angajatului perfect este cu fiecare zi detronată de acceptarea angajatului vulnerabil – a omului care înainte de muncă are o viață personală, care-i va afecta rezultatele profesionale indiferent că șefului îi place or ba.
Adevărații lideri ai zilelor noastre au componenta umană integrată în strategiile și viziunile lor asupra muncii – sunt tot mai atenți la cultivarea inteligenței relaționale, dincolo de cea emoțională și au început să vorbească despre vulnerabilitate ca despre ceva valoros. Deoarece o companie sănătoasă este definită de relațiile dintre oameni și de acceptarea faptului că vulnerabilitatea nu înseamnă să cunoști victoria sau înfrângerea, ci să înțelegi că ambele sunt necesare.
Un angajat vulnerabil și curajos va greși, mai mult ca sigur, dar va avea și tenacitatea de a căuta să învețe ceva din greșeala sa și să evolueze, să caute cu îndârjire să se redefinească și astfel să inoveze și să creeze. În timp ce un angajat perfect și invulnerabil va fugi de greșeală, dar va ajunge sigur în brațele epuizării, ale depresiei și ale nefericirii.
De ce unii oameni sunt mai predispuşi ca alţii la sindromul burnout, această formă de epuizare totală?
Cu siguranță știința poate explica aceste diferențe în multiple feluri, o ipoteză validă este aceea a identificării totale cu rezultatele noastre profesionale, a convingerilor de genul „Vom fi cu adevărat fericiți dacă vom atinge standardul X”.
Dar odată atins, mintea ne spunem – OK, acum să vedem dacă poți atinge și standardul Y. Iar dacă nu l-ai atins, X nu are nicio valoare. Dar dacă l-ai atins și pe Y, adevărata valoare este Z. Și tot așa până devenim sclavii psihologici ai neîndestulării.
Sunt studii clare care ne indică că un lider/angajat fericit și de succes se diferențiază de unul perfecționist și nefericit prin următoarele comportamente:
- fericirea și succesul sunt cultivate prin: prețuirea de sine; timpul pentru odihnă și distracții; încrederea în #puterearelațiilor; intuiție și creativitate; recunoștință și autenticitate.
- nefericirea și burnout-ul se cultivă prin: perfecționism; neajutorare și mentalitate de victimă; nevoie de certitudine și evitare a riscurilor; a munci până la epuizare; nevoia de a fi aprobat și acceptat de către toată lumea; cultul pentru auto-suficiență și independență extremă.
Care sunt semnalele de alarmă care pot să apară?
Starea de epuizare fizică și emoțională; sentimentul de detașare față de colegi și muncă + scepticismul și convingerile de genul că nimănui nu-i pasă de tine și ceea ce faci; și senzațiile de lipsă a eficienței în tot ceea ce faci și o lipsă a randamentului – se numără printre primii indicatori ai unei posibile confruntări cu burnout-ul.
Dar, dacă ne uităm mai în profunzime, putem identifica și unele probleme de concentrare, momente repetate în care uităm și nu ne mai putem accesa memoria ca în trecut; modificări în tiparul somnului și o serie de fluctuații emoționale intense și neobișnuite.
Cum pot fi corectate, cum poate interveni un manager pentru a readuce motivația în rândul angajaților?
Vânarea motivației este, din punctul meu de vedere, o strategie expirată, în prezent, accentul se pune pe conexiunile umane ghidate de curaj și compasiune. Nu poți ajuta un angajat până nu încerci să-l înțelegi și sa-l accepți. Iar acest proces necesită o muncă atât cu mintea, cu o minte limpede, dar și cu inima.
Studiile recente ne arată că integrarea exercițiilor de mindfulness și cultivarea unui mediu profesional definit de umanitate și prezență conștientă, sunt secretele pentru un business de succes și o viață trăită din plin. Cu alte cuvinte schimbarea, inclusiv, în mediu organizațional pornește de la interior către exterior.
Provocarea numărul unu este ca managerii și liderii să reducă politicile organizaționale bazate pe rușinare, critică, blamare și neîndestulare. Există studii concrete care indică o legătură de cauzalitate directă între burnout și frica de greșeală sau de rușinare în contexte profesionale.
Mai apoi este vorba despre o schimbare de sus în jos. Managerii au de învățat că psihologia științifică este mai importantă pentru afacerea lor, decât toate cărțile motivaționale prin care ajung să tragă pielea de pe angajați. Curajul de a fi vulnerabil și de a permite ca oamenii să aibă emoții și să vorbească despre acestea la muncă; înlăturarea rușinării și a bârfei, alături de renunțarea la mușamalizări; susținute de oferirea continuă și umană a unui feedback – sunt doar câteva din comportamentele profesionale de succes care pot fi implementate prin strategiile de mindfulness.
Acest tot mai vehiculat concept (mindfulness) a spart deja stratul de amorțeală și în România, și are de-a face cu capacitatea oamenilor de a-și folosi atenția într-o manieră cât mai conștientă și inteligentă. Deoarece, în secolul XXI, nu mai vorbim despre managementul timpului, ci de cel al atenției. Este un instrument de igienizare zilnică a minții și creierului, și un antidot pentru depresia clinică.
A fi mindful înseamnă a trăi în momentul prezent, a avea mintea în același loc cu trupul și a accepta tot ceea ce trăim – fără a minimiza sau exagera gravitatea situației – și mai apoi a alege să răspundem într-un mod uman și intenționat. Da, știu că poate părea lipsit de sens sau prea „văzduhist”, dar practicarea zi de zi a stării de prezență conștientă este salvarea noastră atât ca indivizi la muncă, cât și ca parteneri și părinți acasă.
Cei mai dinamici oameni de afaceri și întreprinzători din întreaga lume folosesc deja strategiile de mindfulness pentru a fi cu adevărat fericiți, împliniți și de succes. Mai mult decât atât, aceștia au ales în mod intenționat ca angajați lor să beneficieze de cursuri de mindfulness și inteligență relațională ca instrumente de prevenire și extincție a epuizării profesionale și de cultivare a stării organizaționale de bine.
Este adevărat că nu-i simplu, dar nici extrem de complicat, este mai degrabă vorba despre a ști ce este eficient și ce este inutil, și mai apoi a îndrăzni să muncim ca și cum în jurul nostru am avea ființe umane, compuse din carne și oase, și nu indivizi robotizați, perfecți și invulnerabili.
