Bogdan Nicolai, despre endorsement, branding personal și industria creativă

Pe Bodgan Nicolai l-ați văzut în mai multe spoturi publicitare, la MTV, l-ați auzit la PROFM și l-ați citit în THE ONE. În prezent, este gazda emisiunii „Life Couch” din AList Magazine și scrie pe blogul său, www.bogdannicolai.ro.

Imagine realizată de Revista AltfelImagine realizată de Revista Altfel

Cu un brand personal puternic și o creativitate aparte, am stat de vorbă cu Bogdan să aflăm care este „rețeta” succesului său, ce așteaptă brandurile în general de la colaborările cu endorserii și ce sfaturi are pentru noua generație de creativi.

Bună, Bogdan! Pentru cei care nu te cunosc încă, spune-ne câteva lucruri despre tine.

Sunt un om de la munte, pasionat de scris şi de citit, de alergat, colecţionar de muzică, mereu îndrăgostit şi mereu dispus să renunţe la orice pentru a se simţi puţin mai liber.

De-a lungul timpului, ţi-ai creat un brand personal puternic. Cum ai reuşit, există o „reţetă” sau câteva sfaturi pe care oamenii le pot urma?

Cred că reţeta mea a fost tocmai lipsa uneia. Nu am avut un plan, nu am urmărit un model, nu am avut idoli. Viaţa e un lung şir de alegeri bune sau rele. Cântăresc bine fiecare decizie. Dacă am învăţat ceva până la 32 de ani, ar fi faptul că mult mai mult decât banii şi avansarea în carieră, contează ce preţ plăteşti pentru ele.

Dacă-ţi distrugi tinereţea, sănătatea, mândria, timpul atât de limitat, dacă lucrezi cu oameni care-ţi displac, nu eşti decât un fals câştigător, o epavă decorată ca de sărbătoare pentru Ziua Marinei.

Colaborezi cu branduri mari din România. Ce caută ele atunci când aleg să lucreze cu un influencer?

O persoană care să le înţeleagă cât mai bine valorile şi mesajul pe care vor să-l comunice, un tip haios, dar care să respecte brief-ul cu seriozitate şi, în acelaşi timp, să-i dea un input creativ memorabil. Important este să rămâi onest faţă de clienţii pe care îi reprezinţi, dar şi faţă de public. Am refuzat zeci de proiecte pentru că nu mi se potriveau, sau pentru că nu credeam în ele 100%.

Cât de mult contează rafinarea brandului personal pentru a atrage proiecte noi? Ori, cât de mult ți s-a datorat faptul că ai un brand personal la obţinerea unor noi proiecte?

Iţi spuneam că, în cazul meu, nu am urmat o reţetă, nu a fost ceva artificial. Îmi este greu să mă văd din exterior, să conştientizez calităţile care constituie ceea ce s-ar putea numi „brand personal”. Dar cred că, undeva, toate se leagă.

Endorsez, în mare parte, produse premium, iar tot ce am făcut până acum a dus în această direcţie, fie că am scris pentru “Vocea României”, sau despre cultură în “’AList Magazine” şi pe blog, că am prezentat cea ma bună muzică la Europa FM, sau că am încercat să schimb lucrurile în bine prin intermediul umorului la matinalul ProFM, la “Times New Roman”, sau pe Youtube, la „Destul TV”.

Mai întâi trebuie să “furi” meserie de la profesionişti, să citeşti enorm, să te informezi.

Ai început primul tău job în media la 14 ani. Ce sfaturi ai avea pentru cei ce acum păşesc în industria creativă?

Dacă eşti la început, nu este încă momentul să alergi după bani. Mai întâi trebuie să “furi” meserie de la profesionişti, să citeşti enorm, să te informezi. Momentul în care toată experienţa se va transforma în bani va veni de la sine. Al doilea sfat ar fi să-şi păstreze coloana vertebrală.

De la scriere de poezie, la show-uri de radio sau TV, ai foarte multe proiecte în care te-ai implicat. Ai o metodă sau un proces prin care „dai frâu liber” imaginaţiei?

Da. Dorm mult înainte să mă apuc de treabă. Petrec mult timp cu mine. Mă relaxez total.

Într-un alt interviu spuneai: ”Eu, de fapt, sunt doar un om care scrie ”. Cât de multă muncă tehnică şi de pregătire este în spatele unei emisiuni de radio sau a prezentării unei emisiuni?

Pregătirea e totul. Oricât de creativ ar fi, un profesionist nu se poate baza doar pe spontaneitate. Toată munca pe care o faci înainte de a intra în direct şi felul în care relaţionezi cu echipa ta, fac diferenţa între o emisiune de duzină şi un show memorabil.

E un lucru obişnuit pentru tine ca endorser să creezi ideile de promovare de la A la Z, incluzând scenariul şi filmările. Diferă proiectele de endorsement de celelalte proiecte din punct de vedere creativ?

Fie că este un proiect media sau unul publicitar, fiecare proiect este unic: un nou scenariu, un nou client, o nouă comunicare, un nou mesaj. Nu am timp să mă plictisesc, iar acesta este cel mai frumos lucru din meseria mea.

Eşti prezentator al emisiunii „Life Couch”de pe ‘AList Magazine. Dacă ar fi să „distilezi” toate experienţele şi informaţiile cu care ai avut contact în cadrul emisiunii, care ar fi „esenţa” lor?

Este o emisiune în care sunt invitaţi exclusiv artişti: dansatori, muzicieni, actori, pictori, sculptori. Informația principală cu care am rămas în minte este chiar cea pe care am încercat să o reliefez încă de la început, și anume că avem artiști impresionanți, care merită toată atenția noastră.

Ce pregătești pentru viitorul apropiat?

Un nou volum de poezie. Se va numi „Jumătatea mea de pat”.

 

Împarte pe social media

Dalibor Vasiljevic

Este fondator și brand strategist la Rainfall, speaker și antreprenor. Cu o experiență de 13 ani în domeniu, Dalibor dezvoltă împreună cu echipa Rainfall mixuri complexe de PR, marketing, branding și digital, pentru a soluționa problemele clienților și pentru a dezvolta business-urile acestora.

Comentarii. Intră în dezbatere

Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.