10 practici de UX de luat în considerare când dezvoltăm aplicații mobile

În prezent, aplicațiile mobile ocupă o mare parte din online, iar veniturile aduse de acestea au crescut considerabil în ultimii ani și continuă să crească. Se preconizează că până în anul 2020 se va ajunge la un venit de aproximativ 189 miliarde de dolari, la nivel global. Cu siguranță prezentul și viitorul sunt mobile, dar care sunt ingredientele necesare pentru a construi o aplicație mobilă utilă, relevantă și apreciată?

Designul de UX și de UI sunt elementele care fac diferența dintre o aplicație de succes și una cu mai puțin succes sau deloc. Succesul, în acest caz, se definește prin două direcții principale, despre care discutăm în continuare.

Citește mai multe...

Cum creezi un avatar de client

Ce este acest avatar de client și cu ce ne ajută el într-un business? În primul rând, atunci când definim avatarul, creionăm de fapt imaginea clientului ideal, sau cui vindem produsul ori serviciul. Cu ce ne ajută? Mai pe scurt, fără acesta, nu putem să trecem la a promova afacerea, la a vinde, căci prima premisă de la care plecăm atunci când vrem să vindem cuiva este să cunoaștem nevoile acestei persoane. Să vedem, așadar, cum putem defini avatarul!

Să presupunem că am definit produsul și credem în el. Știm ce probleme poate rezolva și știm că poate ajuta mulți oameni, poate pe toți. Așa că începem să îl promovăm „orbește”, tuturor, pentru toate problemele pe care le poate rezolva acesta. Însă rezultatele sunt chiar supărătoare.

Citește mai multe...

Despre growth hacking, cu Toma Grozăvescu

Toma Grozăvescu este growth hacker și fondator al SMARTERS, o agenție prezentă pe piața timișoreană. Este de asemenea, printre puținii oameni din România care au adus și au implementat sistemul de growth hacking, despre care am decis să discutăm cu el în următorul interviu.

Conceptul de growth hacking este tot mai folosit atât de startup-uri, cât și de companii medii și mari. Am decis să discutăm cu Toma Grozăvescu despre ce înseamnă el, care sunt beneficiile lui și cum poate acesta să ajute business-urile – toate, în interviul de mai jos.

Citește mai multe...

Auditul de brand e ca o vizită la medic

Una dintre cele mai des întâlnite situații atunci se începe un nou proiect este lipsa de răbdare a clientului în ceea ce privește rezultatul final. Să zicem că e vorba despre o identitate de brand – prima întrebare a clientului după ce face plata avansului este „Bun, când voi avea prima propunere?”. Aici începe partea cu adevărat importantă.

Ca și agenție de branding care e responsabilă pentru poziționarea clienților pe piață, tocmai cunoașterea și înțelegerea clientului și a pieței căreia ne adresăm reprezintă cea mai importantă parte pentru noi.

Citește mai multe...

De ce avem nevoie de unlearning

Trăim zi de zi într-o societate în care educația și continua dezvoltare nu sunt doar de dorit, ci par a veni odată cu fișa postului. Însă în aceeași măsură, dezvățarea sau unlearning-ul este important în această dezvoltare a noastră. Vorbim în continuare despre ce rol are unlearning-ul și cum îl putem stimula în viața noastră și în mediile de business, pentru a ne crește valoarea și a aduce tot mai multe beneficii mentale și materiale.

E clar, în business și în orice mediu de muncă, există o constantă – schimbarea. Care schimbare, am aflat cu toții că o putem conduce sau folosi în avantajul nostru cu ajutorul educației.

Citește mai multe...

Despre sindromul burnout, cu Gáspár György

Gáspár György este psihoterapeut, speaker și autor. Co-fondator al platformei www.paginadepsihologie.ro, el este considerat unul dintre cei mai influenți psihoterapeuți relaționali din România.

De asemenea, el coordonează Asociația Multiculturală de Psihologie și Psihoterapie în cadrul căreia organizează programe de formare pentru viitori psihoterapeuți și promovează sănătatea relațională sub toate formele ei. Am discutat cu el despre o temă fierbinte – sindromul burnout și cum îl putem preveni.

Citește mai multe...